Angajata unei bănci comerciale este cercetată de CNA pentru delapidarea a 135 mii dolari
Șefa unei subdiviziuni din cadrul unei bănci comerciale din Republica Moldova este cercetată de CNA într-un dosar de delapidare a averii străine. Potrivit materialelor cauzei, aceasta este bănuită de sustragerea a 135 000 de dolari din tezaurul băncii, echivalentul a peste 2,3 milioane de lei.
Cauza penală a fost pornită pe 4 ianuarie 2024, iar ieri au fost operate percheziții la domiciliul acesteia în vederea fortificării probatoriului. În fapt, femeia este bănuită că, la îndrumarea unor persoane, cu care ar fi făcut cunoștință pe o rețea socială, abuzând de funcția sa de șefă a secției operațiuni de casă, ar fi sustras suma de 135 000 de dolari. Bănuita își recunoaște vina pe deplin.
În prezent, femeia este cercetată în stare de libertate, conducerea urmăririi penale fiind asigurată de Procuratura municipiului Chișinău.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.