Peste 18 mii vouchere acordate în cadrul Programului „Rabla pentru electrocasnice”
18 840 de vouchere acordate în cadrul Programului „Rabla pentru electrocasnice” au fost valorificate până la data de 10 ianuarie. În total, au fost procurate în jur de 1438 de electrocasnice mari și 143 676 de becuri LED în baza voucherelor.
Dacă sunteți beneficiarul unui voucher, îl puteți valorifica adresându-vă la oricare filială a magazinelor participante în program. Lista acestora poate fi găsită pe ecovoucher.md.
În cazul în care apare nevoia de sprijin pentru utilizarea voucherului, beneficiarii pot contacta Centrul de Suport al Agenției pentru Eficiență Energetică la numărul de telefon 0 8005 5005.
Menționăm că, în prezent se desfășoară două sesiuni cu 17 mii de vouchere destinate achiziționării de becuri LED, iar în curând vor fi lansate alte sesiuni ce vor oferi vouchere pentru achiziționarea echipamentelor mari.
Programul „Rabla pentru electrocasnice” este implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), cu suportul financiar al Uniunii Europene.