Chiril Moțpan pleacă din Platforma DA

Chiril Moțpan pleacă din Platforma DA

Fostul deputat Chiril Moțpan, astăzi, și-a anunțat colegii că părăsește Platforma Demnitate și Adevăr (DA), informează OFICIAL. 

În context, politicianul a declarat:

„Împăcat că am rămas pe baricade până în ultima clipă, că am dus o luptă sinceră și onestă pentru binele celor din jur și, niciodată, împotriva lor, că am adunat în ultimii 8 ani, prieteni, experiență și amintiri pe care le voi păstra în suflet mereu.

Gândurile mi se îndreaptă spre toți cei care mi-au fost alături în toți acești ani, foști și actuali colegi de partid, prieteni si colegi cu care am împărțit o bucată de pâine la greu, în vremuri deloc simple pentru această țară.

Filosoful Heraclit spunea că “totul curge”, iar faptele , cred eu, rămân, sunt cele care îți intră în sânge și te definesc.

Închei acest capitol fără niciun regret, cu inima curată și cu speranță în viitor.

Vă mulțumesc tuturor și să vă fie anul 2024 plin de izbândă si bucurii.

Vă doresc să fiți mai generoși în acest an. Capacitatea de a te dărui celor din jur și a pune la dispoziția lor atenția și timpul, este cea mai bună investiție pe termen lung!

Omenia și demnitatea sunt calități de preț, păstrați-le la voi și apreciați-le la alții.”

Share