Activitate de audit: deficiențe constatate la repartizarea subvențiilor acordate Agenției „Moldsilva” la comercializarea lemnului de foc
În contextul situației precare pe piața resurselor energetice generate de multipli factori de risc ce au influențat creșterea preturilor la resursele energetice, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova a dispus alocarea a 64,25 mil. lei.
Această decizie a fost luată în scopul reducerii impactului crizei și atenuării poverii energetice asupra cetățenilor țării, precum și pentru asigurarea stocurilor necesare de masa lemnoasa pentru perioada rece a anului 2022-2023. Respectiv, Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la data de 28 decembrie curent, a examinat în cadrul ședinței online Raportul auditului conformității privind subvențiile acordate Agenției „Moldsilva” în anii 2022 și 2023 în scopul neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc comercializat către populație pentru sezonul rece.
Ministerul Mediului a aprobat Planul de acțiuni privind aprovizionarea cu lemne de foc pentru perioada rece a anului 2022-2033. În realizarea acțiunilor planificate au fost antrenați mai mulți actori:
- Agenția „Moldsilva” – executarea anticipată a lucrărilor silvotehnice din măsura de parchet a tăierilor de produse principale planificate pentru trimestru I a anului 2023, 150 mii m3 volum brut masă lemnoasă;
- Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” (ASD) – executarea lucrărilor silvotehnice de recoltare a masei lemnoase de pe terenurile cu plantații forestiere aferente drumurilor naționale din gestiune, volum de masă lemnoasă recoltat fiind de 4,3 mii m3;
- Autoritățile publice locale (APL) – executarea lucrărilor silvotehnice de recoltare a masei lemnoase de pe terenurile UAT, 33 mii m3 masă lemnoasă.
Totodată, Guvernul României a aprobat pe 05.10.2022, acordarea unui ajutor Guvernului Republicii Moldova de 200 mii de metri steri sau de circa 130 mii de metri cubi de lemn de foc. Astfel, în vederea sporirii securității energetice în perioada rece a anului prin suplinirea masei lemnoase disponibile, Agenția „Moldsilva” a încheiat direct contractul de vânzare-cumpărare cu Regia Națională a Pădurilor „Romsliva” privind procurarea lemnului pentru încălzire în volumul și limita stocurilor puse la dispoziție de către „Romsilva”.
Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva” a aprobat comercializarea lemnului de foc la un preț mediu ponderat de 230 lei românești l/metru cub.
Curtea de Conturi a constatat că abordările diferențiate și lipsa funcționalității controalelor cheie instituite au generat un șir de deficiențe și neconformități:
- unii actori implicați în implementarea Planului de acțiuni privind aprovizionarea cu lemne de foc pentru perioada rece a anului 2022-2023 – Î.S. „ASD” și UAT, deși au obținut autorizații pentru tăieri în afara fondului forestier, nu au raportat nici volumele de masă lemnoasă obținute, nici categoriile de beneficiari cărora aceasta a fost repartizată, comercializând lemnul de foc în lipsa criteriilor bine concepute;
- autorizarea lucrărilor de recoltare a vegetației forestiere din cadrul fondului forestier s-a realizat cu nerespectarea procedurilor aprobate, astfel: (i) din totalul de 80 de autorizații emise de Agenția „Moldsilva” în perioada august 2022 – martie 2023, 37 de acte permisive sau 46% au fost emise peste termenului limită de 10 zile impus de CSE, depășirea variind între 3 și 11 zile; (ii) lipsa reglementărilor privind modalitatea de notificare a Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) privitor la cererile recepționate privind solicitarea autorizării tăierilor în fondul forestier, conținutul, formatul, inclusiv responsabilii au condus la divergențe esențiale dintre datele inventarierii primare și datele inventarierii de control fiind reperfectare 6 acte permisive, volumul autorizat anterior fiind diminuat cu 82 m3;
- cataloagele prețurilor la produsele lemnoase ale unor Întreprinderi de Stat pentru Silvicultură (ÎSS) nu au fost coordonate cu fondatorul, iar 6 ÎSS, pe parcursul anului 2022, nu au publicat prețurile actualizate de comercializate a masei lemnoase, nefiind respectat principiul transparenței;
- deși, platforma www.lemne.md cu funcționalitatea actuală, prevede publicarea informației cu privire la stocuri de lemne, precum și disponibilitatea de masă lemnoasă la începutul fiecărei săptămâni, aceasta nu funcționează la nivelul capacităților maxime proiectate (serviciile de dezvoltare a platformei online lemne.md au fost contractate de Dexis Consulting Group, iar elaborarea a fost executată de către Evisoft SRL, costul serviciilor menționate constituind 24.472,0 USD, echivalent la 474.512,08 lei)
- nu au fost respectate criteriile impuse de CSE privind comercializarea lemnului de foc, în Listele întocmite de APL fiind incluși mai mulți membri de familie din aceeași gospodărie, persoane a căror domiciliu nu este în cadrul APL și persoane care dețin mai multe surse de încălzire, iar ÎSS Chișinău a comercializat lemnele de foc în baza cererilor individuale, deoarece Primăria mun. Chișinău nu a prezentat lista potențialilor beneficiari;
- patru entități silvice supuse auditării au admis, în 1185 de cazuri, comercializarea lemnelor de foc peste limitele aprobate de 5 metri steri, ceea ce în consecință a dus la reducerea stocurilor de lemn disponibile în volum de 3,3 mii m/st. Depășiri semnificative se atestă în cadrul ÎS Cimișlia, unde angajații sezonieri au procurat lemn de foc în cantități de până la 39 m/st peste limitele admisibile. Din 160 angajați sezonieri, 146 au achiziționat 1,3 mii m/st peste limitele stabilite de 5 m/st. În perioada 01.09.2022-31.01.2023, întreprinderile silvice au comercializat lemn de foc în volum de 2,3 mii m/st unor categorii de beneficiari neprevăzuți în dispozițiile CSE, precum: întreprinderi individuale, gospodării țărănești, Societăți cu Răspundere Limitată și asociații obștești neacreditați;
- modul de calcul a prețurilor de comercializare a produselor lemnoase aprobat de Agenția „Moldsilva” este unul defectuos, contribuind la creșterea artificială a prețurilor de vânzare a lemnului, la obținerea neargumentată și nejustificată a veniturilor suplimentare și în consecință la reducerea posibilității de cumpărare a lemnului de către populație;
- imperfecțiunea și caracterul ambiguu al mecanismului de repartizare a mijloacelor bugetare/subvențiilor aprobat de Ministerul Mediului a contribuit la acordarea subvențiilor majorate destinate accelerării colectării masei lemnoase în perioada rece a anului 2022-2023, în calculul aplicat de Agenția „Moldsilva” fiind luate costurile estimate a lucrărilor silvice pentru 1 m3, care real nu au avut lor și nu au fost suportate. Ca urmare a recalculelor efectuate de audit, cu aplicarea creșterii reale a costurilor aferente lucrărilor silvice efectuate în trimestrul IV al anului 2022 și trimestrul I al anului 2023 pentru întregul volum de masă lemnoasă, inclusiv obținută din tăierile accelerate, entitățile silvice conform estimărilor auditului urmau să beneficieze de subvenții în mărime de 7,3 mil. lei, sau cu 42,9 mil. lei mai puțin față de mărimea acordată de Comisia de repartizare constituită. Excluzând partea subvențiilor care a fost restituită la bugetul de stat sub formă de defalcări din profit (25%) – 4,4 mil. lei, mărimea subvențiilor acordate entităților silvice suplimentar în opinia auditului constituie 38,5 mil. lei;
- în vederea prevenirii și contracarării de tăieri ilicite, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția „Moldsilva”, Inspectoratul General al Poliției au elaborat și aprobat un Plan de acțiuni în acest sens, fiind stabilite acțiuni individuale și comune ce vor contribui la atingerea obiectivelor trasate. Menționăm că, cumulativ a fost depistat un volum de 3,97 mii m3 de masă lemnoasă tăiată ilicit, fiind aplicate amenzi în mărime de 9,3 mil. lei și a fost calculat prejudicii în sumă de 17,4 mil. lei.
Curtea de Conturi a concluzionat că activitățile realizate de factorii de decizie au determinat simplificarea și accelerarea procesului de obținere a autorizațiilor pentru tăieri a vegetației forestiere, inclusiv executarea lucrărilor silvotehnice anticipate în anul 2022 din contul anului 2023. Ca urmare, au fost majorate stocurile masei lemnoase, însă volumul lemnelor de foc comercializate în anul 2022 este cu 30,2 mii m3 mai mic decât cel din anul 2021, condiționat de limitarea volumelor de masă lemnoasă admisibilă spre comercializare beneficiarilor eligibili.
Disfuncționalitatea controalelor interne concepute, doar în cazul a 4 entități silvice a determinat comercializarea a 2,3 mii m/st lemne de foc beneficiarilor neeligibili și depășirea limitelor admisibile pentru procurarea lemne de foc cu 1,4 m/st. Metodologia de formare, reglementare şi aplicare a prețurilor de vânzare a produselor lemnoase elaborată şi aprobată de Agenția Moldsilva este una ambiguă și contribuie la obținerea de către ÎSS a veniturilor suplimentare și a profiturilor exagerate.
Mecanismul elaborat de Ministerul Mediului în vederea repartizării mijloacelor bugetare nu a fost unul corespunzător și a condiționat acordarea subvențiilor majorate destinate accelerării colectării masei lemnoase și neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc pentru populație.
Caracterul unic a exercițiului realizat de către actorii implicați a determinat proiectarea controalelor interne insuficiente și nefuncționale, ceea ce a contribuit direct la materializarea riscurilor de neconformitate.