Recomandări pentru părinți și însoțitori care au planificat o călătorie împreună cu copii minori

Recomandări pentru părinți și însoțitori care au planificat o călătorie împreună cu copii minori

Reveniți acasă sau ați planificat o călătorie împreună cu copii și nu sunteți siguri ce documente sunt necesare pentru a nu întâmpina situații neplăcute la trecerea frontierei de stat, Poliția de Frontieră vine cu un set de informații utile în acest sens:

Atenție, părinți și însoțitori ai minorilor, cetățeni ai Republicii Moldova!

Pentru început asigurați-vă că ați perfectat pașaportul pentru copii. Din 2011, fotografia și datele copilului nu se mai plasează în pașaportul părinților, fapt ce obligă ca din primele zile ale nașterii să se perfecteze documentul de călătorie.

☝️ Copiii, care deţin paşapoarte personale, până la împlinirea vârstei de 18 ani pot călători însoţiţi de UNUL dintre reprezentanţii legali (părinții), fără acordul celuilalt. Acordul vizat notarial al ambilor reprezentanţi legali este necesar doar în cazul emigrării autorizate, cu aplicarea însemnărilor corespunzătoare în paşaport.

☝️ Minorul care este căsătorit, poate traversa frontiera de stat fără însoţitor şi fără declaraţie de la reprezentantul legal. În asemenea cazuri, sugerăm să deţineţi şi certificatul de căsătorie.

☝️ Dacă aţi planificat o călătorie peste hotare pentru minorii cu ÎNSOŢITORI împuterniciţi de Dumneavoastră, Poliţia de Frontieră Vă reaminteşte că este nevoie de o declaraţie de la reprezentantul legal, a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie. Însoţitorul poartă răspundere pentru viaţa şi sănătatea minorului. În lipsa reprezentanţilor legali, în cadrul unor grupe organizate, răspunderea o poartă conducătorii grupelor, desemnaţi în procură.

☝️ La fel, reprezentanţi legali se consideră şi TUTORII. Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vârsta de 14 ani, iar curatela se stabileşte asupra copiilor în vârstă de la 14 la 18 ani. Tutela şi curatela se întocmeşte de către autorităţile administraţiei publice locale, în baza avizului scris al autorităţii tutelare. La traversarea frontierei de stat, poliţiştii de frontieră vor cere să prezentaţi şi documentul de instituire a tutelei în original.

În acest sens, în momentul autentificării la Biroul Notarial al declaraţiei de împuternicire a însoţitorului, să vă asiguraţi că anume această persoană se va prezenta împreună cu minorul, cu declaraţia şi cu actele de călătorie personale şi ale minorului, în punctul de trecere a frontierei de stat, la data menţionată.

Aceste acţiuni sunt necesare angajaţilor Poliţiei de Frontieră pentru a verifica valabilitatea actelor şi, ulterior, introducerea însemnărilor corespunzătoare în baza de date a Sistemului Informaţional Integrat al Poliţiei de Frontieră.

☝️ Atragem atenția că, pe lângă tutelă și curatelă, sunt cazuri când în punctele de trecere a frontierei de stat se prezintă minori cu însoțitori, în baza Dispoziției de instituire a custodiei, în temeiul căreia nu poate fi autorizată traversarea frontierei de stat. Potrivit cadrului legal, părinții sunt în drept să-și delege parțial drepturile și obligațiile privind creșterea, îngrijirea și educația copilului unui custode, prin depunerea unei cereri la autoritatea tutelară locală. În acest caz, părinții rămân a fi reprezentanții legali ai copilului, iar custodele exercită atribuții de responsabil legal al copilului, în condițiile legislației.

Pentru mai multe detalii, în cazul traversării frontierei împreună cu copiii, consultaţi rubrica CONDIȚII DE CĂLĂTORIE, amplasată pe pagina oficială a Poliţiei de Frontieră. Totodată, răspund operativ și non-stop la orice întrebare ce vizează regulile de traversare a frontierei de stat, ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau email: linia.verde@border.gov.md . Contactați-ne!

Share