Ion Sula a avut discuții cu directorul general al IRI Moldova
Președintele Partidul Social Democrat European (PSDE), Ion Sula, a avut astăzi o întrevedere cu directorul general al Institutului Republican Internațional din Republica Moldova (IRI Moldova), Krzysztof Lisek.
Liderul social-democrat a apreciat contribuția IRI, dar și personală a domnului Krzysztof Lisek, la dezvoltarea proceselor democratice în Republica Moldova. Krzysztof Lisek are o vastă experiență politică, fiind ex-deputat în Seimul Poloniei și în Parlamentul European, a condus Subcomitetul pentru securitate și apărare, dar și pentru afaceri externe, este autor al schimbărilor democratice din Polonia 🇵🇱 din trecut și prezent.
Ion Sula a remarcat suportul oferit de IRI cetățenilor, societății civile și partidelor politice, exprimând recunoștină în mod special pentru activitățile organizate pentru membrii echipei social-democrate. Părțile au convenit să continue colaborarea bilaterală și în anul 2024, find preconizate vizite de studiu în instituțiile europene pentru tinerii și femeile social-democrate.
În altă ordine de idei, liderul social-democrat a reconfirmat atașamentul ferm al Partidului Social Democrat European față de valorile europene și occidentale. „PSDE va continua să muncească cu aceeași dedicație pentru realizarea parcursului european al țării și implementarea standardelor europene de viață pentru cetățeni. Suntem un partid proeuropean și nu vom admite să se deraieze de la acest drum de dezvoltare a țării, menit să aducă bunăstare, libertate, securitate și siguranța zilei de mâine”, a declarat Ion Sula.
La întrevedere au mai participat vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, și directorul superior de Programe pentru partide politice și guvernare, IRI Moldova, Nadia Sacovici.