Ghidul calității – prezentat în cadrul unei ședințe de informare
Sistemul de management al calității este un ansamblu de elemente interconectate, care interacționează și permit dirijarea și controlul activităților Curții de Conturi a Republicii Moldova asupra calității misiunilor de audit și altor activități conexe.
În acest sens, la data de 19 decembrie curent, în cadrul unei ședințe de lucru interne reprezentanta Grupului de lucru, responsabilă de elaborarea documentului a prezentat cele mai relevante aspecte ale Ghidului privind sistemul de management al calității.
Scopul implementării acestui sistem este de a asigura eficacitatea și eficiența activității instituției prin îmbunătățirea calității auditurilor și altor activități conexe. Sesiunea de instruire a avut drept obiectiv discutarea responsabilităților angajaților subdiviziunilor de specialitate în asigurarea calității activității instituție, precum și importanța aportului fiecăruia în atingerea obiectivelor instituționale.
Angajații CCRM, reprezentanți ai subdiviziunilor de specialitate contribuie zi de zi la performanța instituției supreme de audit prin prisma atribuțiilor sale, prin eficiența în activitate și responsabilitatea de care dau dovadă. Astfel, discuțiile au fost axate pe dezvoltarea sistemului de management al calității în cadrul CCRM, oportunitățile și provocările în acest context, progresele înregistrate și viziunea de viitor privind dezvoltarea de mai departe a procedurilor și instrumentelor de asigurare a calității.
În cadrul prezentării au fost menționate cele 6 elemente de bază ale noului Ghid, precum: responsabilitățile conducerii privind calitatea la nivelul instituției, conformarea la cerințele de etică, planificarea strategică și planificarea operațională, resursele umane, efectuarea misiunilor de audit și a altor activități conexe, și asigurarea calității.
Menționăm că instituirea unui sistem durabil de control și asigurare a calității activității instituționale în cadrul CCRM va contribui la îmbunătățirea calității muncii de audit și activităților conexe, în conformitate cu rigorile standardelor internaționale ale organizației de profil INTOSAI, în special ale standardului ISSAI 140.