Sistemul penitenciar a fost dotat cu automobile noi și mijloace speciale

Sistemul penitenciar a fost dotat cu automobile noi și mijloace speciale

Instituțiile penitenciare din țară au fost dotate cu automobile noi. În cadrul evenimentului de repartizare a celor 11 mașini, secretara de stat Nadejda Burciu a transmis mesajul ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în care a menționat că dezvoltarea și modernizarea sistemului penitenciar din Republica Moldova este printre obiectivele prioritare ale Ministerului Justiției, iar asigurarea instituțiilor penitenciare cu mijloace de transport noi va facilita mobilitatea personalului din cadrul sistemului penitenciar și va contribui la sporirea securității.

De asemenea, secretara de stat a reiterat că Ministerul Justiției va continua să depună eforturi pentru asigurarea sistemului penitenciar cu mijloace și echipamente speciale de monitorizare a instituțiilor penitenciare, dar și pentru consolidarea capacităților instituționale și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților din sistem.

Mașinile au fost achiziționate din sursele bugetului de stat și fac parte din programul de dotare și reînnoire a parcului auto al sistemului penitenciar. Acestea corespund normelor europene de poluare și au consum redus de combustibil.

Suplimentar, subdiviziunile de escortă au fost dotate cu mijloace speciale, computere și tehnică performantă specializată, destinată monitorizării și asigurării supravegherii locurilor de detenție.

Tot astăzi, în contextul Zilei profesionale a funcționarului public cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, marcată în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii decembrie, în numele ministrei Veronica Mihailov-Moraru, secretara de stat a transmis sincere felicitări și recunoștință, pentru munca asiduă și devotamentul pe care îl manifestă de-a lungul timpului. Totodată, i-a îndemnat să fie perseverenți, integri și devotați muncii pe care o fac, să se implice la reformarea sistemului penitenciar și la construirea unui stat de drept, în care drepturile omului și libertățile fundamentale să fie respectate.

Share