Peste 140 consumatori noi de gaze naturale

Peste 140 consumatori noi de gaze naturale

Peste 140 de consumatori noi (gospodării) din localitățile deservite de întreprinderea „Edineț-gaz” vor putea să se racordeze la rețeaua de distribuție a gazelor în viitorul apropiat, fiind finalizate lucrările de extindere a acesteia, planificate pentru anul 2023.

Astfel, în satul Corjeuții din raionul Briceni au fost construiți peste 2 kilometri de gazoduct de presiune medie si joasa, precum și instalate 27 de ieșiri (puncte de racordare) de gaze naturale. În satul vecin Balasinești, lungimea noului tronson al gazoductului a depășit 3 kilometri, cu potențialul de conectare a 48 de consumatori noi. Totodată, în satul Arionești din raionul Dondușeni au fost așezați peste 4,2 kilometri de conductă de gaze, ceea ce va permite conectarea la rețea a cel puțin 67 de gospodării.

Per total pe țară în 2023 s-au pozat cca 99,3 kilometri de gazoduct, iar lucrările au fost efectuate în 49 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1730, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 770 mii de consumatori finali.

Share