Brînzaniuc: Axa Moscova-Berlin prinde iarăși contur la Chișinău
Vadim Brînzaniuc, vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), afirmă că „axa Moscova-Berlin prinde iarăși contur la Chișinău. Aflăm pe surse că neamțul de la Președinție, care trage sforile guvernării PAS, este hotărât să blocheze cu orice preț orice fel de implicare a României în politica de la Chișinău. În opinia lui, Bucureștiul n-are ce căuta aici, pentru că pe acest teritoriu doar germanii și rușii au dreptul să fie prezenți”.
Potrivit politicianului, Pactul Ribbentrop-Molotov rămâne în vigoare nu doar pentru că nu l-a anulat nimeni până acum, dar și pentru că este pe deplin funcțional, iar legăturile între ruși și nemți în acest spațiu rămân la fel de strânse.
„Să nu vă mire faptul că PAS preferă alianțele la nivel local cu PSRM, în locul celor cu PSDE. Problema nu e doar una locală, cum încearcă să ni se sugereze, ci are rădăcini mult mai adânci, până hăt în Președinție.
Nu de alta, dar discuțiile despre o posibilă fuziune dintre PSDE și MAN, cu agrement-ul Bucureștiului, le provoacă insomnie urmașilor lui Ribbentrop, întruchipat astăzi de PAS, și Molotov, reprezentat de PSRM. Când apare Bucureștiul, Berlinul și Moscova formează un singur corp, așa a fost, așa a și rămas”, a subliniat Vadim Brînzaniuc.