Comitetul Parlamentar de Asociere RM – UE recomandă adoptarea rapidă a cadrului de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea European
În cadrul celei de-a 14-a Reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM-UE) a fost adoptată o declarație finală și recomandări care se referă la eforturile autorităților din țara noastră în avansarea parcursului european. Comitetul Parlamentar de Asociere a revizuit îndeplinirea cerințelor statutului de candidat la aderarea la UE al Moldovei, în special pe cele referitoare la reformei justiției, securitatea și situația economică a țării.
Autorii declarației apreciază eforturile semnificative ale Republicii Moldova de a livra rezultate în privința agendei de reforme și determinarea autorităților de a îndeplini cele nouă recomandări identificate în avizul Comisiei Europene. În context, sunt salutate progresele realizate în privința consolidării democrației și a statului de drept, a implicării sporite a societății civile în luarea deciziilor, a pregătirii reformei administrației publice și a reformei juridice, a luptei împotriva corupției și a crimei organizate. În context, Comitetul Parlamentar de Asociere RM – UE face apel puternic pentru decizia pozitivă a Consiliului European de deschidere a negocierilor cu țara noastră la reuniunea din decembrie și adoptarea cadrului de negociere odată ce Republica Moldova va adopta o serie de măsuri-cheie. Autorii declarației fac apel la Comisia Europeană să includă Republica Moldova în Instrumentul revizuit de Pre-aderare (Regulamentul IPA III), precum și să crească bugetul general al acestuia, astfel încât să permită țării noastre să se pregătească în mod corespunzător pentru utilizarea optimă a fondurilor de pre-aderare.
De asemenea, declarația vizează progresul făcut în domeniul justiției și al statului de drept – procedura de pre-evaluare a noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, restructurarea activităților speciale de investigație și definirea clară a responsabilităților instituțiilor anticorupție. Autorii declarației salută conducerea Republicii Moldova pentru că a demonstrat voință politică puternică de a combate corupția, în special pentru finalizarea procedurilor penale în absență în cazul lui Ilan Șor. Totodată, declarația se referă la eforturile sistemice întreprinse de autoritățile moldovene în procesul de ajustare a cadrului de reglementare pentru a asigura deoligarhizarea vieții economice, politice și publice, încurajând autoritățile să continue munca în vederea finalizării recomandărilor rămase din avizul Comisiei Europene.
Un alt capitol al declarației este dedicat securității și situației economice a Republicii Moldova. Autorii documentului condamnă cu fermitate războiul hibrid continuu al Federației Ruse împotriva Republicii Moldova, prin care se urmărește îndepărtarea de calea europeană. Documentul denunță cu fermitate amenințările Rusiei de a invada Moldova, planurile sale de a răsturna Guvernul și Parlamentul Moldovei ales pe cale democratică. În context, se face apel către statele membre UE să facă uz de toate instrumentele politicii externe pentru a asigura un răspuns comun al Uniunii Europene în vederea consolidării rezilienței generale a Republicii Moldova și a prevenirii tentativelor ulterioare de destabilizare, care ar putea avea efecte negative asupra întregii regiuni și amenință la securitatea UE.
În declarație mai este apreciat suportul financiar acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova în diverse sectoare și solidaritatea continuă a țării noastre cu refugiații ucraineni.
Miercuri, la Chișinău a avut loc cea de-a 14-a Reuniune CPA RM – UE, care reprezintă forumul parlamentar al Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. Din el fac parte membri numiți de Parlamentul Republicii Moldova și de Parlamentul European.