Mesajul președintelui FMF, Leonid Oleinicenco pentru omologul său, Răzvan Burleanu, de Ziua României
Domnului Răzvan Burleanu,
Președinte al Federației Române de Fotbal
Stimate domnule Președinte,
Prin prezenta, Federația Moldovenească de Fotbal vă adresează felicitări cu ocazia Zilei Naționale a României.
1 Decembrie este una dintre cele mai importante file în istoria României și, totodată, una dintre cele mai valoroase lecții despre puterea unității și a bunei înțelegeri. Suntem mândri că împreună cu echipa Federației Române de Fotbal, în cadrul activităților noastre cotidiene, contribuim la educarea unității și a bunei înțelegeri, care sunt fundamentale în fotbal. Dorim României și românilor pace și liniște, dezvoltare și prosperare!
Cu deosebit respect,
Leonid Oleinicenco,
Președinte FMF