Maia Sandu a discutat cu Șeful Parchetului Financiar Național (PNF) al Franței

Maia Sandu a discutat cu Șeful Parchetului Financiar Național (PNF) al Franței

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Șeful Parchetului Financiar Național (PNF) al Franței, Jean-François Bohnert, aflat în vizită la Chișinău.

PNF are jurisdicție națională asupra celor mai complexe și grave infracțiuni economice și financiare. În cadrul discuțiilor, Președinta a menționat că dezvoltarea Moldovei depinde de rapiditatea și de calitatea cu care se lucrează pe dosarele de mare corupție și fraudă fiscală, în special pe cazurile care au prejudiciat enorm statul și cetățenii.

Venirea în Moldova a misiunii conduse de domnul Bohnert va spori cooperarea instituțională și operațională între PNF și autoritățile de profil de la noi. Preluarea bunelor practici ale instituției franceze în domeniul urmăririi penale îi va ajuta pe procurorii moldoveni să fie mai eficienți în rezolvarea cazurilor de corupție la nivel înalt, spălării banilor și evaziunii fiscale complexe. Șefa statului a apreciat deschiderea autorităților franceze de a ne ajuta în avansarea cazurilor de recuperare a bunurilor infracționale către Moldova.

Share