Apelul democraților către cetățenii Republicii Moldova
Partidul Democrat din Moldova (PDM) a lansat un apel către toți cetățenii Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de conducerea formațiunii în cadrul unui briefing de presă.
Democrații au îndemnat cetățenii RM să se implice activ în planul de dezvoltare al Republici Moldova și au prezentat și un plan economic de dezvoltare al Republicii Moldova, acesta fiind prioritar pentru formațiune.
“Acest plan implică măsurile concrete pentru perioada următoare, dar și exprimă mesajul de campanile “Creștem Moldova””, a declarat Marian Lupu.
Potrivit planului economic, PD își propune să atragă investitori stărini, să susțină tinerii antreprenori și familiile tinere, să creeze noi programe pentru fermieri, dar și oferirea a cît mai multor locuri de muncă.
Marian Lupu a mai spus că democrații vor lucra non-stop în teritoriu și vor comunica cu cetățenii avînd deja experiența campaniei din septembrie curent.
“Vom pune accent pe sarcinile exacte pe care le văd cetățenii în viitoarea guvernare. Ne vom consulta cu cetățenii privind situația din țară”, a punctat Lupu.
Democrații susțin că partidele nu trebuie să își facă reclamă în campanie, ci trebuie să respecte părerea oamenilor Moldovei.
Mihaela Rotari
port respect fata de acest partid, care nu se arunca cu vorbe desarte precum fac late paride, dar vin cu solutii concrete, ies prin teritoriu, stau la sfat cu cetatenii, nu se murdaresc cu alte partide, ceva firesc pentru un partid democrat
Partidul Democrat are un scop, cresterea si dezvoltarea Republicii Moldova, pentru aceasta ei interprind diferite masuri si ofera diferite posibilitati pentru fiecare cetatean, ar fi bine ca acum toti cetatenii se iasa la dialog cu PD atunci cind ei vor fi prin acest turneu prin tara