Parcursul european al țării noastre, discutat de Igor Grosu cu Președinții Austriei și Sloveniei
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen și cu Președintele Sloveniei, Nataša Pirc Musar, aflați în vizită în Republica Moldova.
Demnitarii au vorbit despre angajamentul Republicii Moldova de a avansa ferm pe calea europeană, despre reforma justiției, lupta cu corupția și dezinformarea ca priorități-cheie
Un alt subiect important pe agenda discuțiilor a fost atragerea investițiilor austriece în țara noastră în domenii precum energia verde, agricultură, industrie, medicină, educație. Experiența austriacă va fi prezentată la forumul economic moldo-austriac, care va avea loc mâine, la Chișinău și la care vor participa 20 de companii austriece.
Un mesaj puternic de sprijin pentru parcursul european al Republicii Moldova a transmis Președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar, la întrevederea cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. În cadrul discuțiilor, oficialii s-au referit la ultimele evenimente din țară, dar și din regiune.
Șeful legislativului s-a referit și la progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul legislativ, dar și la pericolele la care este supusă țara noastră. „Este vorba de războiul hibrid, ingerința Rusiei în alegeri, rezistența din partea grupărilor corupte în procesul de reformare a justiției. În pofida acestor provocări, noi, însă, continuăm să adoptăm legi care să ne facă rezilienți din punct de vedere economic, energetic și al securității”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Oficialii au convenit să existe o cooperare mai intensă între cele două țări în domenii precum securitatea cibernetică, mediul, dar și transferul de expertiză în procesul negocierilor de aderare la UE.