Precizările CEC privind alegerile în câteva localități din țară

Precizările CEC privind alegerile în câteva localități din țară

Comisia Electorală Centrală vine cu precizări de presă.

În două localități din UTA Găgăuzia, în satele Chioselia Rusă și Cotovscoe, alegătorii nu participă la alegerile pentru funcția de primar, dar își aleg consilierii în consiliile locale.

Iar în satul Cealîc, raionul Taraclia, nu se votează doar pentru consilierii în consiliul local, dar cetățenii cu drept de vot își aleg aici primarul și mai votează pentru consiliul raional Taraclia.

„Așa cum am menționat, în aceste localități a fost înregistrat câte un sigur candidat la funcția de primar și, respectiv, un singur concurent electoral pentru consiliul local din partea unui partid politic, în cazul cărora a fost dispusă anularea înregistrării”, spune CEC.

Share