Ministerul Sănătății a distribuit 9 ambulanțe de tip A
Ministerul Sănătății a distribuit, astăzi, nouă ambulanțe de tip A unor instituții medico-sanitare din țară.
Autosanitare au primit spitalele raionale Edineț, Căușeni, Ungheni, Orhei, Soroca, Ceadîr-Lunga, insituțiile republicane Spitalul Clinic Bălți, Institutul Mamei și Copilului și instituția municipală Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”.
Autosanitarele, în valoare de 586 de mii de dolari, au fost procurate de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), cu suportul Uniunii Europene.
Acestea vor fi utilizate în special pentru transferul interspitalicesc al pacienților, fiind dotate cu echipamentele medicale necesare transportării. Astfel, va fi facilitat accesul cetățenilor la servicii medicale calitative. Majoritatea spitalelor nu au ambulanțe sau cele de care dispun sunt uzate.