Președintele Portugaliei a discutat și cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, care se află într-o vizită oficială în țara noastră. Discuțiile s-au axat pe cooperarea bilaterală moldo-portugheză, agenda de reforme a țării noastre și parcursul european al Republicii Moldova.
„Vizita Președintelui portughez este un mesaj puternic și încurajator pentru Republica Moldova și cetățenii noștri, care suntem în plin proces de a avansa ferm pe calea europeană”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În cadrul discuțiilor, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a referit la prioritățile de pe agenda legislativului. „Reforma justiției, crearea unui mediu atractiv pentru investitori, întărirea instituțiilor de forță rămân a fi unele dintre principalele obiective”, a adăugat șeful legislativului.
Totodată, oficialii au discutat despre oportunitățile de intensificare a relațiilor bilaterale dintre parlamentele din Republica Moldova și Republica Portugheză. „Experiența Portugaliei ne-ar fi de folos pe mai multe domenii precum ajustarea legislației, energia regenerabilă, educație și cultură”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În cadrul întrevederii, s-a mai discutat despre comunitatea de moldoveni din Portugalia: „M-am bucurat să aud din partea președintelui Sousa cuvinte de laudă despre oamenii noștri, cei mai buni ambasadori ai Republicii Moldova”, a afirmat șeful legislativului, Igor Grosu.
De menționat că este pentru prima dată când Republica Moldova găzduiește vizita unui președinte al Republicii Portugheze.
„Sunt sigur că după acest schimb de vizite la nivel de președinte, organizarea forumurilor de afaceri moldo-portugheze, semnarea acordurilor de parteneriate, începe o nouă etapă în relațiile bilaterale și putem miza pe sprijinul Portugaliei la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles din decembrie”, a conchis Președintele Parlamentului, Igor Grosu.