Un candidat la șefia capitalei propune crearea unei companii aeriene low-cost – Air Chișinău
Candidatul Partidul Social Democrat European, Vadim Brînzaniuc, propune crearea unei companii aeriene low-cost, care va opera zboruri ieftine de pe Aeroportul din Capitală spre cel mai populare destinații. Potrivit lui, retragerea Wizz Air de pe piața din Republica Moldova și falimentul Air Moldova au dus la migrarea pasagerilor de pe aeroportul din Chișinău spre aeroportul din Iași. Brînzaniuc a adăugat că noua companie va fi administrată direct de Primăria Chișinău, informează OFICIAL.
„Companiile aeriene din Republica Moldova, care pretind că sunt de tip low-cost, au tarife mai mari pentru pasagerii din Chișinău față de cei din Iași. Pentru a reduce tarifele pentru zborurile din Chișinău propunem crearea de către Primărie a unei companii aeriene publice, care să servească interesul oamenilor din Chișinău. Obiectivul noii companii aeriene va fi cel de asigurare a unui transport aerian accesibil spre destinațiile cele mai solicitate de chișinăuieni”, a declarat Vadim Brînzaniuc.
Candidatul PSDE a mai adăugat că aeronavele care vor opera zboruri vor fi de tip Airbus A320 și vor fi închiriate în regim de leasing operațional.
„Oamenii sunt resursa cea mai importantă a unei companii aeriene.
Piloții și tehnicienii experimentați, care au fost nevoiți să plece să lucreze peste hotare, dupa suspendarea activității Air Moldova sau retragerea Wiz Air de pe piață, vor fi chemați înapoi acasă, pentru a face parte din echipa de profesioniști ai noii companii aeriene – Air Chișinău”, a mai spus Brînzaniuc.