4 mln. euro din partea UE pentru încurajarea colaborării celor două maluri ale Nistrului
Uniunea Europeană oferă 4 milioane de euro, până în 2025, pentru încurajarea colaborării dintre cele două maluri ale Nistrului.
Programul de finanțare acoperă mai multe direcții:
✅ vor fi susținute afacerile prin crearea a cel puțin 50 de locuri de muncă în 20 de întreprinderi mici și mijlocii (10 de pe fiecare mal).
✅ se vor oferi servicii de consultanță pentru implementarea a cel puțin șase proiecte de infrastructură socială (cu finanțare de aproximativ 92.000 de euro fiecare).
✅ vor continua colaborările în educație, cultură, sport, sănătate, mediu și turism, care unesc în prezent peste 600 de membri – organizații specializate ale societății civile, profesioniști de pe ambele maluri.
✅ vor fi reabilitate locuri și monumente istorice de pe ambele maluri ale râului Nistru (cu finanțare de aproximativ 74.000 de euro fiecare), aceastea urmând să devină destinații turistice atractive.
Este vorba despre o nouă etapă a programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, care se desfășoară deja de 15 ani. Din 2009, programul a sprijinit 720 de companii de pe ambele maluri ale râului Nistru, creând peste 1.900 de locuri de muncă.