Accident la ieșirea din Ialoveni. O persoană a decedat
Aseară, în jurul orei 19:30 polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier la ieșirea din orașul Ialoveni, spre traseul Chișinău – Hîncești.
La fața locului oamenii legii au stabilit preliminar că, un tânăr de 18 ani, conducînd un Ford Transit, nu ar fi cedat trecerea unui microbuz de marca Mercedes Sprinter, condus de un tânăr de 21 ani, care se deplasa pe drum cu prioritate.
În urma impactului, șoferul de 18 ani a fost preluat de un echipaj medical, iar din cauza multiplelor traumatisme a decedat în drum spre spital.
Șoferul Mercedes-ului a fost testat la alcool, rezultatul fiind negativ.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.