Alegătorii din satele Chițcani, Cremenciug, Gîsca, Merenești și Zahorna vor avea posibilitatea să participe la scrutinul din 5 noiembrie 2023
În contextul desfășurării la data de 5 noiembrie 2023 a alegerilor locale generale locuitorilor din satele Chițcani, Cremenciug, Gîsca, Merenești și Zahorna din raionul Căușeni (aflate temporar în afara controlului autorităților constituționale) le-a fost oferită posibilitatea de a-și exercita dreptul la vot la secțiile de votare amplasate în perimetrul controlat de autoritățile competente ale Republicii Moldova.
Astfel, alegătorii domiciliați în localitățile menționate supra pot participa la alegerea consilierilor în Consiliul raional Căuşeni, prezentându-se la următoarele secții de votare:
1) alegătorii din comuna Chițcani (din componența căreia fac parte localitățile Chițcani, Merenești și Zahorna) şi satul Cremenciug:
– la secția de votare nr. 10/22, satul Copanca, Gimnaziul ,,Vasile Alecsandri”;
– la secția de votare nr. 10/23, satul Copanca, Gimnaziul ,,Prometeu”;
2) alegătorii din satul Gîsca – la secția de votare nr. 10/26, satul Fîrlădeni, Liceul teoretic „Mihail Sadoveanu”.