Concurs pentru școli primare, gimnazii și licee. Pot beneficia de suport pentru îmbunătățirea condițiilor sanitare în instituție
Școlile primare, gimnaziile și liceele pot depune cereri de proiecte pentru renovarea sau construcția blocurilor sanitare. Inițiativa este lansată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu UNICEF Moldova.
În urma concursului, vor fi selectate 100 de instituții, care vor beneficia de suport complet pentru îmbunătățirea condițiilor de asigurare cu apă și sanitație. Bugetul total care va fi alocat în acest scop se ridică la circa 85 milioane lei. Programul este realizat cu suportul Ministerului Federal German pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, prin intermediul Băncii germane Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW).
Pentru a participa la concurs, managerii instituțiilor trebuie să completeze un formular, care poate fi accesat la următorul link https://bit.ly/blocurisanitare. Data-limită pentru depunerea cererilor este 31 octombrie, 2023.
Formularul va include informații despre dotările existente, condițiile tehnice ale instalațiilor, necesitățile de îmbunătățire ale sistemelor și serviciilor de alimentare cu apă, sanitație și igienă.
„Copiii trebuie să dispună de un mediu de învățare sănătos, să li se ofere acces la surse sigure de alimentare cu apă, servicii adecvate de sanitație și igienă. Crearea acestor condiții pentru fiecare copil și elev din țara noastră este o prioritate a ministerului”, spune ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.