MAN a înregistrat un proiect de lege în Parlament
Deputatul Gaik Vartanean a înregistrat în Parlament un proiect de lege al Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN) care prevede majorarea salariilor profesorilor, educatorilor din grădinițe și asistenților sociali cu 30%, informează OFICIAL.
Parlamentarul a declarat că inițiativa prevede și dublarea lefurilor pentru bucătarii din blocurile alimentare ale instituțiilor preșcolare. Gaik Vartanean a declarat că proiectul a fost elaborat împreună cu echipa MAN, condusă de Ion Ceban, și vine să soluționeze o problemă gravă din sistem – lipsa tinerilor specialiști.
„Împreună cu colegii din MAN am elaborat un proiect de lege care vine să ajute anumite categorii de angajați din sistemul educațional și protecția socială. Situația din învățământ este alarmantă. Doar în Chișinău, la început de an școlar, necesarul de cadre didactice era de 547, însă Ministerul Educației a repartizat 236 de tineri specialiști. Absolvenții facultăților pedagogice nu sunt atrași de salariile din sistem și nici de indemnizații oferite de stat”, a precizat Gaik Vartanean.
El a spus că, de cea mai mare creștere urmează să se bucure bucătarii din grădinițe, care acum ridică o leafă de cel mult 3800 de lei. Astfel, potrivit lui Vartanean, salariile acestor angajați urmează să fie dublate și să ajungă la aproximativ 8000 de lei.
Deputatul a precizat că recentele sporuri unice pentru profesori și angajați din educație, de 5000 de lei și de 3000 de lei, sunt insuficiente și nu reprezintă altceva decât o pomană electorală în ajun de alegerile locale din 5 noiembrie.