Domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, dezbătut în ședință
La 7 octombrie 2014, în cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a avut loc ședința ordinară a Consiliului coordonator interministerial în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
La ordinea de zi a ședinței au fost incluse două subiecte: prezentarea de către Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului a OSCE (ODIHR) a analizei Proiectului de lege pentru modificarea unor acte legislative în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie şi analiza efectuată de către experții Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în vederea armonizării legislației naționale în aspect penal(infracţiunile privind viaţa sexuală) la prevederile Statutului de la Roma al Curții Internaționale Penale.
Expertiza oferită de către experții ODIHR a contribuit esențial la ajustarea proiectului de lege și va servi drept argument forte pentru promovarea acestui document în eventuală aprobare în cadrul Guvernului și susținerea ulterioară a proiectului pentru adoptare de către Parlament.
În ce privește cel de-al doilea subiect, menționăm că analiza efectuată de către experții Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în vederea armonizării legislației naționale în aspect penal(infracţiunile privind viaţa sexuală) la prevederile Statutului de la Roma al Curții Internaționale Penale constituie un temei forte în inițierea unui proiect de lege pentru operarea unor amendamente menite să schimbe procedura de colectarea a probelor și judecarea cauzelor ce țin de infracțiunile sexuale.
Ambele subiecte au fost realizate în conformitate cu acele recomandări pe care le-a primit Republica Moldova în 2013 din partea Comitetului specializat ONU (CEDAW) în baza Raportului Periodic Național 4 și 5.
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei apreciază mult contribuția actorilor implicați în realizarea recomandărilor, astfel asigurând îmbunătățirea legislației și înregistrarea progreselor ca țară cu aspirații de integrare Europeană și promotor al Drepturilor Omului.
Mihaela Rotari