De la începutul anului, peste 25 mii consumatori s-au adresat la Contact-centrul SA „Moldovagaz”

De la începutul anului, peste 25 mii consumatori s-au adresat la Contact-centrul SA „Moldovagaz”

Cca 25 mii de consumatori s-au adresat pe parcursul perioadei ianuarie-septembrie al anului 2023 la Contact-centrul SA „Moldovagaz” prin intermediul liniei telefonice unice 1304. Potrivit serviciului relații publice al companiei, majoritatea covârșitoare a apelurilor, și anume 24 146, au parvenit de la locuitorii capitalei.

Astfel,  12 903 de persoane s-au adresat în legătură cu achitarea facturii, cu privire la compensația acordată s-au adresat 3 399 de consumatori, iar lipsa facturii de plată s-au adresat 935 de consumatori, cu erorile în facturare s-au adresat 1 352 de peroane.  În legătură cu relațiile contractuale au apelat 1 550 de consumatori, iar 1 211 au transmis prin această cale indicii contorului, alte întrebări de ordin tehnic au apelat 3 623 de persoane. Programul de lucru al centrului este de luni până vineri de la orele 8.00 până la 17.00, iar pentru situații de urgență este preconizat numărul 904, care este disponibil 24 din 24.

Totodată, numărul de utilizatori ai serviciului „Cabinetul personal al consumatorului” a constituit 17 767 de persoane, fiind de creștere de la începutul anului cu 4 446 de unități. Accesând contul său, utilizatorul poate verifica istoricul de consum pentru ultimele 12 luni, precum și bilanțul curent al acestuia. Alte opțiuni oferite din Cabinet includ posibilitatea de a expedia la distanță indicii curenți ai contorului, precum și să fie descărcată și achitată factura în regim online. La fel, consumatorul poate lăsa online cererea pentru a resemna sau rezilia contractul, să se adreseze pentru suport la contact-centrul întreprinderii, precum și să plaseze reclamații.

Serviciul este disponibil atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei noncasnici (persoanele juridice). Mai mult, arhitectura cabinetului personal permite să fie corelate mai multe locuri de consum a gazelor naturale la un singur cont. La fel, indicii contorului pot fi expediați prin intermediul aplicației Viber ChatBot. SA „Moldovagaz” a implementat și un sistem de suport pentru consumatori și pe baza mesagerului „Telegram” (https://t.me/MoldovagazSupportBot). Întrebările din partea consumatorilor sunt recepționate în regim 24 din 24 de ore, în timp ce răspunsurile sunt oferite după ce acestea au fost procesate de specialiștii companiei de luni până vineri.

Totodată, în oficiu comercial din mun.Chișinău în perioada de referință au fost deserviți 55 268 consumatori finali, iar on-line au fost prelucrate 7 323 de cereri ale consumatorilor. Prin intermediul platformei online pe pagina companiei consumatorii au achitat 50 194 facturi în sumă totală de 74,622 milioane de lei.

La fel, începând cu luna august 2021, consumatorii de gaze din capitală pot apela la сall-centrul întreprinderii „Chișinau-gaz” la numărul 1305, pentru soluționarea problemelor de ordin tehnic și transmiterea indicilor.

Share