La Biblioteca Națională a fost deschis Centrul de Statistică, Cercetare și Dezvoltare
Marţi, 6 octombrie 2015, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova a fost deschis Centrul de Statistică, Cercetare și Dezvolare, care va realiza primul proces tehnologic on-line de către rețeaua bibliotecilor publice din țară. Centrul a fost creat în baza prevederilor Memorandumului de înțelegere în domeniul monitorizării impactului și gestiunii datelor statistice în bibliotecile publice, semnat la 15 mai 2015 între Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Asociația Obștească Reprezentanța din Republica Moldova a Consiliului pentru Cercetări și Schimburi Internaționale „IREX “.
În cadrul ceremoniei de inaugurare ministrul Culturii Monica Babuc a reiterat rolul important pe care îl au bibliotecarii în viața spirituală a societății, mulțumindu-le pentru munca și dăruirea nu numai cărții, păstrării și valorificării mesajului său spiritual, dar și oamenilor. De asemenea, oficialul a adus mulțumiri partenerilor de la IREX Moldova pentru realizarea Proiectului Novateca, care va permite ca în cinci ani toate bibliotecile publice să fie dotate cu cele necesare în activitatea bibliotecarului. Ministrul Culturii a mai declarat că proiectul demarat astăzi reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea rețelei de biblioteci din țară, care vine să faciliteze condițiile de muncă ale bibliotecarilor, dând posibilitatea să crească nivelul de analiză a activității și crearea unor obiective strategice.
Centrul are drept scop modernizarea și transferul în formatul on-line a procesului tehnologic de colectare/raportare a datelor statistice privind activitatea bibliotecilor publice, implementarea sistemului on-line de colectare/raportare a datelor statistice; precum și utilizarea datelor statistice în evaluarea activității bibliotecare, demersul managerial, dezvoltarea și promovarea bibliotecii.
Trecerea pe etape de la formatul tradițional de colectare/raportare a datelor la formatul on-line se va produce pe parcursul a doi ani, respectiv 2015-2017. Astfel, în următorii ani bibliotecile din Republica Moldova vor prezenta datele statistice solicitate prin utilizarea sistemului on-line, iar bibliotecarii responsabili de colectarea/raportarea statisticilor vor avea competențele necesare pentru utilizarea sistemului on-line și a statisticilor în evaluarea activității, demersul managerial, dezvoltarea și promovarea bibliotecii.
După testare, sistemul on-line de colectare/raportare a datelor statistice va putea fi utilizat de celelalte biblioteci din cadrul Sistemului Național de Biblioteci, precum și de alte instituții din domeniul culturii.