Igor Dodon și Grigore Novac s-au întâlnit cu conducătorii organizațiilor teritoriale ale PSRM din zona centru
Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, împreună cu membrul Consiliului Executiv al PSRM, deputatul BCS, Grigore Novac, s-au întâlnit astăzi cu conducătorii organizațiilor teritoriale de partid din centrul țării. În cadrul ședinței au fost discutate ultimele pregătiri pentru campania electorală, au fost examinate mesajele electorale ale candidaților din regiune.
Igor Dodon a atras atenția colegilor asupra stării de spirit din societate – oamenii devin din ce în ce mai deziluzionați de acțiunile PAS, nu doar la nivel central, dar și la cel local – în raioane se desfășoară mitinguri spontane, cum ar fi cel din satul Văsieni, raionul Ialoveni, populația căruia a votat masiv pentru PAS la ultimele alegeri, iar astăzi partidul de la guvernare lasă satul fără școală.
Igor Dodon a menționat că Partidul Socialiștilor mereu va fi alături de oameni. „Trebuie să depunem toate eforturile pentru a obține cel mai bun rezultat atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare. Doar așa vom putea asigura promovarea unei politici social-economice eficiente, care va restabili încrederea cetățenilor în statul lor”, a subliniat secretarul executiv al PSRM.