Situaţia din Transnistria, discutată de Șalaru și Ambasadorul Ucrainei

Situaţia din Transnistria, discutată de Șalaru și Ambasadorul Ucrainei

Aspectele cooperării bilaterale, situația din regiunea transnistreană și din Ucraina în contextul geopolitic au constituit principalele teme pe care s-a axat discuția dintre Ministrul Apărării Anatol ȘALARU și Ambasadorul Ucrainei Ivan GNATÎȘIN.

La întrevedere a participat și atașatul militar al Ucrainei în Republica Moldova, colonelul Igor OLEFIRENCO.

Anatol ȘALARU a reiterat importanța colaborării în domeniul militar dintre Republica Moldova și Ucraina, în contextul situației tensionate din regiune. În acest sens, Ministrul a accentuat necesitatea dezvoltării sectorului de apărare și securitate, prin elaborarea și implementarea a noi strategii, care să atingă standardele euroatlantice.

În cadrul discuției, Anatol Șalaru a menționat faptul că participarea militarilor la exerciții multinaționale de menținere a păcii, cum a fost „Sea Breeze” sunt fundamentale pentru consolidarea relațiilor dintre instituțiile militare ale celor două părți.

La rândul său, Excelența Sa Ivan Gnatîșin a precizat că Ucraina este disponibilă să coopereze cu Republica Moldova în vederea dezvoltării și modernizării instituțiilor militare.

Oficialii și-au exprimat încrederea în consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul apărării, asigurându-se reciproc de susținere în realizarea activităților propuse.

Cooperarea militară moldo-ucraineană se desfăşoară în baza Acordului de colaborare între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării al Ucrainei, semnat la 19 februarie 1993.

 

Maria Roşca

Share