(INTERVIU) Ion Ștefăniță: Îmi place să trudesc ca să schimb lucrurile spre mai bine

Ion Ștefăniță, candidatul Partidului Mișcarea Respect Moldova la funcția de primar al municipiului Chișinău, în cadrul unui interviu pentru OFICIAL.md, a vorbit despre principiile sale de viață, familia sa, prieteni, dar și despre oamenii care l-au marcat pe parcursul vieții. 

Oficial: Mulți vă știu ca un bun specialist, dar despre dvs. ca om se știu mai puține. Cine este omul Ion Ștefăniță dincolo de ochii publicului?

Ion Ștefăniță: Ion Ștefăniță este peștele născut la Leova, pe 3 martie 1980, luni dimineața, la ora 8:00. A fost copilul-aventură atât la etapa de grădiniță, cât și în cei 11+1 ani de școală…  este omul matinal, cu meditațiile matinale și concluziile făcute seara, este  omul care și-a făcut lecțiile la școală sub fundalul muzical al compozitorului francez de muzică electronică – Jean Michel Jarre.

În prezent este un soț care își iubește soția, este un tată cu grijă pentru Ionel și Anastasia.

Este francofonul, care a urât la început limba franceză, după notele de doi primite consecutiv la primele lecții de franceză, la care mă porneam, dar nu ajungeam… ca apoi să studiez istoria în franceză, să fiu student în Franța și bursier al Guvernului Francez, iar în prezent să fiu membru al Consiliului de Administrare al Alianței Franceze din Republica Moldova.

La fel, este țăranul-ghid – cu agenda rurală, în statut de un adevărat țăran, vinificator și cu același crez, slogan: – Renaștem satele Moldovei!, mai multe detalii din acest statut, îl descoperiți pe Ion Ștefăniță, în muzeoterapia de weekend, tot acolo, la Molovata Nouă.

Mereu motivat și restartat spre a face bine și a lăsa doar amprente pozitive pe linia vieții.

O.: Ce valori și principii în viață aveți ?

I.S.: Spuneam ceva mai sus, sunt motivat să fac bine, doar lucruri bune, după vorba ceea: – bine faci, bine găsești. Prefer să fiu mereu în acțiune, mereu în comunicare, iar fiecare zi din viață o trăiesc ca ultima. Aceasta nu înseamnă că sunt pesimist, aceasta înseamnă să trăiești viața din plin să te bucuri de fiecare secundă trăită în armonie cu natura, cu creația lui Dumnezeu. Zi de zi, pe obiectivele și scopurile fixate, care insist să devină realitate, pentru aceasta îmi place ca să trudesc să schimb lucrurile spre mai bine, este crezul meu, speranța mea – pentru un viitor la noi acasă, în satele și orașele noastre.

O.: Cine sau ce și-a lăsat decisiv amprenta asupra formării dvs. ca personalitate?

I.S.: În primul rând – părinții, de la cei 7 ani de acasă, de la sfatul mamei de acasă, care în diviziunea muncii de pe lângă casă mereu mi-a spus: – Curățenia! De la poartă până în casă.

Din anii de școală, de la bunii mei profesori, fiecare dintre ei au contribuit la formarea mea, educația, cunoștințele, sfaturile lor mi-au fost regulă pe viață. De aceasta, nu voi uita niciodată rolul și contribuția lor, a domnului director și profesor de istorie dl Mihai Japalău: vei fi Ionel gospodar în caiete, în conspecte, vei fi gospodar și în viață. La fel, în memoria mea și acum este doamna de algebră și geometrie, care pe lângă ecuații și cifre a știut să ne pregătească în spiritul disciplinei stricte, fără nici o secundă întârziere la orele ei de algebră. (cel care întârzia imediat primea pregătirea pentru Armata Națională – 150 de așezări în separeul clasei, mda, frumoase amintiri cu exerciții fizice din cabinetul nr. 24 a Școlii Medii nr. 2 din Leova).

La fel anii din studenție, prima facultate, cu orele de psihologie la dna profesor Aurelia Pospai, frica de nereușită la aceste obiecte, a făcut schimbarea lui Ștefăniță, pe parcursul anilor 1998-2002, prin  multă lectură motivațională, ca spre final, să fiu evaluat cu 10 la examen, era noutate mare, pe atunci să ai un 10 la seminar sau la examenul de psihologie. Aici țin să mulțumesc enorm tuturor învățătorilor, profesorilor din toate aceste etape de formare pe linia vieții.

Nu în ultimul rând, perioada mai complicată pe care am trăit-o în anii ’90, plus toate alte lecții de viață trăite până acum, cărările moldovenilor care au intrat în hemoragia socială, începând cu perioada post-Independență, aceiași ani ’90, … pe acele cărări am fost și eu 2002-2003, deci este un an trăit, o lecție învățată.

O.: Cine sunt prietenii dvs.?

I.S.: Pot să vă spun că în cercul unu de comunicare nu sunt mulți. Cel mai bun prieten îmi este soția, cu care din 16 octombrie 2003 am împărțit fiecare felie de pâine, iar din 2 septembrie 2006 cu multă credință, cu încredere reciprocă, zidim, creștem, educăm, ne bucurăm împreună în celula societății – Familia Ștefăniță.

Tot aici, dacă e să continui, prietenii mei sunt cei care m-au înțeles și i-am înțeles, celor care le-am fost de folos și mi-au fost de folos, cei care au rămas în comunicare, atunci când mi-a fost mai complicat, mai greu… ne-am întâlnit la un ceai, cafea, la un pahar de vorbă, de la care am primit un sfat, o mână de ajutor făcând o clacă rurală sau, mai recent, și una urbană.

O.: Ce pasiuni aveți?

I.S.: Cea mai frumoasă și utilă este drumeția din sufletul satului, drumețiile de la răsăritul de soare, din agenda rurală, acolo unde îmi iau energia și inspirația pentru toate proiectele propuse în viață. Mai nou sunt pechinezii, câinele de la curtea Împăratului Chinei de altădată. Azi sunt iubitor pentru cel mai devotat prieten al omului, câinele. Iar, pe 2 aprilie 2022, am și primit nașterea a 5 pechinezi, deci asta îmi este pasiunea – să iubesc câinii, dar și pisicile din curtea casei…

O.: Ce nu ați accepta să faceți niciodată în viață ?

I.S.: La capitolul sănătate – mereu am tins să duc un mod sănătos de viață, deci nu m-a tentat niciodată viciul fumatului… și alte vicii care consider că nu sunt bune pentru om.

La capitolul patriotism – da, rămân sub același crez, cu speranța de a rămâne la noi acasă, și niciodată nu aș părăsi acest picior de plai, gură de rai – țărișoara noastră Moldova.

O.: Ce nu ați putea ierta niciodată?

I.S.: Trădarea. Pe linia istoriei trădarea mereu a distrus persoane, familii, a distrus chiar state…

O.: Ce vis aveți în viață?

I.S.: Pace și sănătate… iar mai departe să-i cobor pe toți de pe baricade, să-i unesc într-o clacă urbană, națională, să gospodărim la noi acasă, cu mai multă viață prin sate și orașe, să scoatem țara din terapie intensivă, din reanimare, și să asigurăm un viitor noilor generații la noi acasă. Moldova merită să fie o Elveție în Europa de Est.