CSM: Nu putem admite ca un membru al Consiliului Superior al Magistraturii să ocolească procedurile de evaluare extraordinară

CSM: Nu putem admite ca un membru al Consiliului Superior al Magistraturii să ocolească procedurile de evaluare extraordinară

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au venit cu o declarație referitor la situația membrului CSM, Iulian Muntean, informează OFICIAL.

Iată declarația (semnată de președintele interimar al CSM, Sergiu Caraman, membrii CSM: Nina Cernat, Tatiana Ciaglic, Ioana Chironeț, Maria Frunze, Ion Guzun, Lucia Popescu, Alexandru Postica, Vasile Șchiopu):

„La data de 20 septembrie 2023 au apărut informații în mediul public că Iulian Muntean, membru actual al CSM, este implicat într-o investigație penală, conform articolului 324 din Codul Penal.

Domnul Iulian Muntean nu neagă faptul că în anul 2018 a fost pornită o cauză penală, în cadrul căreia i-a fost atribuit statutul procesual de învinuit. Aparent, acesta nu a declarat această circumstanță în fața Comisiei Pre-vetting și nici nu a prezentat o dovadă a încercării sale de a afla care e statutul acestei cauze penale. La fel, ca și întreaga societate, membrii CSM nu au avut cunoștințe de aceste circumstanțe până la data de 20 septembrie 2023.

CSM este îngrijorat și de faptul că, deși se cunoștea de câteva luni că domnul Iulian Muntean a fost supus verificărilor în fața Comisiei Pre-vetting, aceste informații totuși au fost comunicate publicului de către instituțiile statului abia acum, la o distanță de 2 săptămâni de la data numirii sale în funcția de membru al CSM pe un mandat de 6 ani. De asemenea, CSM își exprimă îngrijorarea cu privire la situația în care domnul Muntean ar fi furnizat informații incorecte sau incomplete cu privire la o ancheta în curs de desfășurare, inițiată încă în 2018.

Noi, membrii CSM, declarăm că nu putem admite ca un membru al Consiliului Superior al Magistraturii să ocolească procedurile de evaluare extraordinară, care au cerințe destul de clare și riguroase.

În lipsa unei justificări și a explicațiilor credibile cu privire la aceste circumstanțe, ce l-au determinat să nu comunice despre calitatea sa de învinuit în cadrul unei cauze penale, considerăm că soluția optimă pentru Iulian Muntean ar fi depunerea cererii de demisie.

În condiția în care în fața întregului corp judecătoresc se impun înalte standarde etice și de conduită, nu putem admite ca integritatea acestora să fie evaluată de persoane care nu au avut un comportament sincer și onest în cadrul procedurii de evaluare extraordinară.”

Share