PSDE: Scandalul în care este vizat membrul CSM este unul ieșit din comun

PSDE: Scandalul în care este vizat membrul CSM este unul ieșit din comun

Partidul Social Democrat European (PSDE) susține că „scandalul în care este vizat membrul CSM Iulian Muntean este unul ieșit din comun și trebuie tratat ca atare, deoarece nu se referă la un caz particular, ci scoate la iveală o problemă de fond care trebuie examinată cu maximă responsabilitate”, informează OFICIAL.

„Cea mai importantă concluzie care reiese de aici este că evaluarea externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor, cu care guvernarea PAS și-a făcut o întreagă campanie de imagine, a fost viciată din start. Asta înseamnă că procesul în sine a fost compromis, respectiv, nu mai poate fi folosit ca reper.

Singura soluție corectă acum este desființarea Comisiei Pre-Vetting, care a demonstrat lipsă de onestitate, incompetență și a dovedit că este profund părtinitoare. Demisia lui Muntean nu este suficientă în acest caz. Toate rezultatele testărilor de până acum trebuie anulate, iar candidații, inclusiv cei care au picat pre-vetting-ul să fie supuși unei evaluări repetate. De o comisie independentă, de această dată” – a declarat partidul.

PSDE, în context, se adresează și partenerilor noștri externi, care au finanțat cu bani foarte mulți farsa organizată de PAS, și-i îndeamnă să nu mai tolereze această bătaie de joc.

„Dincolo de faptul că banii alocați s-au dovedit a fi aruncați în vânt, asocierea cu PAS, în aceste condiții le afectează direct propria imagine. Vom face chiar și un demers oficial în acest sens, în care le vom prezenta toate argumentele.

Reforma justiției este importantă, însă ea trebuie făcută de profesioniști, nu de amatori cu chipiuri de partid”, a conchis PSDE.

Share