Precizările Procuraturii Anticorupție privind rolul său în procedura de ,,pre-vetting”

Precizările Procuraturii Anticorupție privind rolul său în procedura de ,,pre-vetting”

Potrivit atribuțiilor stabilite de Legea cu privire la Procuratură, Legea cu privire la procuraturile specializate și Codul de procedură penală, Procuratura Anticorupție este responsabilă, primordial, de conducerea, exercitarea urmăririi penale și reprezentarea acuzării în instanța de judecată, neavând atribuții de supraveghere și monitorizare a activității Comisiei de Pre-vetting.

Conform prevederilor legale, Procuraturii Anticorupție, nu-i este oferit obligația și nici dreptul, de a acumula informații și a sesiza, din oficiu, Comisia de Pre-vetting, referitor la candidații supuși evaluării.

În fapt, furnizarea din oficiu de către Procuratura Anticorupție, a unei astfel de informații fără o bază legală, vine în contradicție cu principiul prezumpției de nevinovăției.

Pe de altă parte, Comisia de Pre-vetting, în temeiul art. 6 lit. f) și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 26 din 10.03.2022, solicită informații de la persoanele fizice şi juridice de drept public sau privat, precum și acumulează orice informații relevante pentru realizarea mandatului său și are dreptul să solicite de la persoanele fizice și juridice de drept public sau privat, inclusiv de la instituțiile financiare, documentele și informația necesare pentru realizarea evaluării.

Până în prezent, Procuratura Anticorupție a primit de la Comisia de Pre-vetting, multiple solicitări în privința mai multor candidați la Consiliul Superior al Procurorilor și Consiliul Superior al Magistraților supuse evaluării de către Comisie. Pentru a asigura furnizarea unui răspuns deplin, angajații Procuraturii Anticorupție verificau atât bazele de date, cât și solicitau această informație de la fiecare procuror separat. La toate solicitările Comisiei de Pre-vetting, Procuratura Anticorupție a expediat Comisiei informația disponibilă în cazul fiecărui candidat supus evaluării.

Procuratura Anticorupție nu a fost interpelată de către Comisia de Pre-vetting, pentru a oferi informații referitoare la candidatul Iulian Muntean, așa cum a procedat în cazul altor candidați.

Share