Parlamentul se întrunește mâine în ședință. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi

Parlamentul se întrunește mâine în ședință. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi

Parlamentul va examina, în ședința plenară de mâine, solicitarea Guvernului de prelungire a stării de urgență. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 21 septembrie.

În prima lectură vor fi supuse dezbaterii două proiecte care prevăd armonizarea cadrului normativ național cu prevederile legislației UE: modificări la Legea privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale și la Legea apelor. Deputații vor mai examina în prima lectură modificările la Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului, Legeacu privire la biblioteci, Legea apiculturii, Legea pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind administrația publică locală.

Plenul Parlamentului va examina și ratificarea a două acorduri. Documentele prevăd amendarea Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, semnat la Chișinău, la 25 mai 2023, și ratificarea Addendumului nr. 2 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană privind dezvoltarea zonelor rurale, semnat la Chișinău, la 21 iulie 2017. Deputații vor mai discuta inițiativele de denunțare a trei acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente.

Agenda ședinței plenare include și dezbaterea în lectura a doua a proiectelor de lege cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și livrările de mărfuri destinate implementării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiul Bălți (SA„CET-Nord”)” faza II, precum și a implementării programului „Credite pentru conservarea energiei”, finanțat și implementat de Corporația Financiară Nordică de Mediu (NEFCO).

În ședința plenară de mâine a Parlamentului urmează a fi dezbătut raportul de activitate a Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru anul 2022.

Deputații se vor întruni în ședință plenară, joi, 21 septembrie, începând cu ora 10:00.

Share