Un lot de aparate de zbor fără pilot repartizate subdiviziunilor Poliției de Frontieră
Ieri, 19 septembrie 2023, a avut loc evenimentul de transmitere a unui lot de aeronave fără pilot la bord, în cadrul subdiviziunilor tactice ale Poliției de Frontieră. Valoare dispozitivelor achiziționate este de peste 7 mil lei.
În cadrul evenimentului a participat Ministrul Afacerilor Interne Adrian EFROS, conducerea Poliției de Frontieră, șefii subdiziunilor structurale ale IGPF și reprezentanții subdiviziunilor tactice.
Consolidarea capacităților de supraveghere a frontierelor este setată drept prioritate națională regăsită printre cele 20 de priorități Guvernamentale și vine să contribuie într-o măsură esențială atât în partea ce ține de securitatea internă și libera circulație a persoanelor și bunurilor peste hotarele Republicii Moldova, dar totodată aduce un aport considerabil în procesul de integrare europeană a țării noastre.
,,Stiamți colegi, întodeauna am o satisfacție deosebită când reușim oferim suport în capacitarea eforturilor dumneavoastră. Aceste aparate de zbor fără pilot au misiunea să vă ajute să îndepliniți misiunile la cel mai înalt nivel, să creștem capacitatea de intervenție și să oferim siguranță cetățeanului de rând. Obiectivul guvernului este de a crea acea centură de securitate prin Poliția de Frontieră și dumneavoastră sunteți cei din prima linie care executați nemijlocit aceste atribuții ” a menționat Ministrul Afacerilor Interne Adrian EFROS.
Eforturile Inspectoratului General al Poliției de Frontieră pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților sunt concentrate atât pe valorificare fondurilor externe, cât și mijloacelor financiare bugetare.
Pe fundalul indicatorilor în creștere înregistrați la frontiera de stat o dată cu războiul declanșat de Federația Rusă asupra Ucrainei, diversificarea și modernizarea metodelor de supraveghere a frontierei era indispensabilă.
,,Până la moment toate dronele primite au fost în cadrul proiectelor de asistență. Anul acesta cu sprijinul Guvernului și a Ministerului de Interne am reușit să înscriem încă o filă în capacitarea unităților la nivel tactic și nivel regional prin alocarea sumei de peste 7 mil lei pentru achiziționarea unui lot de aparate de zbor fără pilot la bord care astăzi pleacă la frontieră.” a menționat în discursul său Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.