Ala Nemerenco participă la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite
În perioada 18-26 septembrie, ministra Sănătății, Ala Nemerenco participă la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (UNGA 78), orașul New York, Statele Unite ale Americii.
În marja Segmentului de Nivel Înalt al sesiunii a 78-a a Adunării Generale ONU (UNGA78), Ministra sănătății va participa la reuniunile de nivel înalt în domeniul sănătății în cadrul carora vor fi adoptate Declarații Politice. Astfel, Ministra sănătății va avea intervenții în cadrul celor trei evenimente: Reuniunea de nivel înalt privind prevenirea, pregătirea și răspunsul la pandemii, din 20 septembrie, Reuniunea de nivel înalt privind acoperirea universală cu servicii de sănătate, din 21 septembrie, și Reuniunea de nivel înalt privind lupta împotriva tuberculozei, din 22 septembrie 2023.
Totodată, Ala Nemerenco va participa la o serie de evenimente colaterale care vor avea loc la New York în contextul celor 3 reuniuni de nivel înalt. Au fost, de asemenea, stabilite întrevederi bilaterale cu mai mulți parteneri internaționali, precum Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Banca Mondială care vor contribui la dezvoltarea sistemului de sănătate din Republica Moldova.
Evenimentul de la New York reprezintă o oportunitate istorică pentru liderii lumii de a readuce sănătatea pe agenda politică de înalt nivel, pe măsură ce se reangajează să pună capăt tuberculozei, să ofere acoperire medicală universală și să consolideze prevenția, pregătirea și răspunsul la pandemii.