PSDE: Vladimir Bolea trebuie demis
Partidul Social Democrat European (PSDE) a declarat că „ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea și-a arătat adevărata lui față. L-a înjurat în cel mai josnic mod posibil pe unul dintre jurnaliștii prezenți la o conferință de presă, care nu a făcut nimic altceva decât să pună niște întrebări”.
„Crezând că nu-l aude nimeni, ministrul Bolea și-a dat drumul la gură și a înjurat ca la ușa cortului. A demonstrat unei țări întregi că nu dă doi bani nici pe jurnaliști, nici pe societatea pe care e obligat să o servească. Este inadmisibil acest tip de comportament și acest mod de exprimare, pe care îl condamnăm vehement.
În politică sunt greșeli firești și greșeli care nu se iartă. Bolea a comis una care cu greu poate fi trecută cu vederea. Și dacă nu a vrut să-și dea demisia pentru că distruge în ritmuri accelerate agricultura, după acest derapaj este obligat să plece cât mai curând posibil din funcția pe care o deține. Un astfel de ministru nu mai poate reprezenta Guvernul” – se spune în declarația formațiunii.
Partidul Social Democrat European, în context, a făcut apel la partidul de guvernare și la premierul Dorin Recean să-i retragă sprijinul ministrului Vladimir Bolea și să-l demită din funcție.
„În caz contrar, atât PAS, cât și Recean, vor arăta că și ei gândesc pe ascuns exact cum a făcut-o Bolea în public”, conchis PSDE.