O parte din echipamentul electric pentru construcția liniei Vulcănești-Chișinău este depozitat la Chirsova
O parte din loturile cu echipament electric destinate pentru construcția LEA Vulcănești-Chișinău 400 kV deja sunt stocate la depozitul din Chirsova.
Astfel circa 80 de containere, cu o încărcătură de peste 1400 de tone de echipamente și materiale necesare pentru construcția a circa 120 de piloni, precum și 143 de kilometri de conductoare de gardă au fost recepționate.
Amintim că Proiectul de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova are drept obiectiv construcția Liniei Electrice Aeriene de înaltă tensiune pe direcția Vulcănești-Chișinău, modernizarea/extinderea a două stații electrice, precum și fortificarea sistemului de dispecerat și contorizare a energiei electrice.
Valoare totală a proiectului este de 61 milioane de euro și este finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare – IDA World Bank Moldova cu suportul Ministerul Energiei al Republicii Moldova prin UCIPE – MEPIU.