Schimbări în normele de examinare medicală a șoferilor

Schimbări în normele de examinare medicală a șoferilor

Normele privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 130 din 02.03.2022, au fost modificate la inițiativa Ministerului Sănătății.

Modificările operate au drep scop simplificarea procedurii privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere din grupa I, categoria AM, A1, A2, A, B1, B, șoferi amatori.

Documentul stabilește că, examinarea conducătorilor de vehicule și a candidaților să fie efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului. Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare.

Totodată, ordinul stipulează că, în cazul în care medicul de familie constată că solicitantul suferă și/sau se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau constată riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, să fie consultat de Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil ingust.

În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza, în continuare, în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto. În cadrul acestor comisii, vor trece examenul medical și persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie.

❕️Menționăm că, măsurile introduse intră în vigoare începând cu data de 1️⃣ octombrie 2023.

Ordinul este plasat pe pagina web a Ministerului Sănătății, secțiunea Legislație/ Hotărîri de Guvern, Ordine, Dispoziții.

Share