Măsurile de eficiență energetică pentru 16 clădiri din cadrul a 10 spitale au fost aprobate

Măsurile de eficiență energetică pentru 16 clădiri din cadrul a 10 spitale au fost aprobate

Măsurile de eficiență energetică pentru clădirile instituțiilor medicale, care urmează a fi reabilitate termic în cadrul Proiectului Eficiența Energetică în Republica Moldova – au fost aprobate de către managementul instituțiilor medicale și ulterior acceptate de către Comitetul de Coordonare al Proiectului.

Totodată, în cadrul ședinței, Comitetul de Coordonare al Proiectului, format din reprezentanți ai European Union in the Republic of Moldova, the European Investment Bank, the European Bank for Reconstruction and Development (EBRD), Ministerul Energiei al Republicii Moldova a discutat asupra Manualului de Proceduri al Proiectului, Studiului de Fezabilitate al Proiectului, Termenilor de referința pentru Platforma online de gestionare a propunerilor de proiect și Conceptului detaliat privind dezvoltarea sistemului național de informații privind performanța energetică a clădirilor, elaborate în prima etapă a Proiectului.

Rapoartele de audit energetic au fost efectuate, pentru prima etapă a Proiectului, pentru 16 clădiri din cadrul a 10 spitale de interes și utilitate publică:

IMSP Institutul de Cardiologie
Institutul Mamei și Copilului
IMSP Spitalul Clinic Bălți
Institutul De Medicină Urgentă
Institutul Oncologic Din Moldova
IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
Institutul De Neurologie Și Neurochirurgie
IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie
Centrul Republican de Diagnosticare Medicala
Institutul de Ftiziopneumologie ”Chiril Draganiuc”

Principalele măsuri de eficiență energetică identificate în urma elaborării rapoartelor de audit energetic, sunt:

✅ Izolarea termică a pereților exteriori, inclusiv a soclului;
✅ Înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare;
✅ Izolarea termică și renovarea acoperișurilor;
✅ Izolarea termică a tavanelor subsolului;
✅ Renovarea sistemelor de ventilare cu recuperarea căldurii;
✅ Instalarea sistemelor centralizate, de climatizare;
✅ Renovarea sistemelor interioare de încălzire;
✅ Renovarea sistemelor de distribuție a apei calde menajere;
✅ Renovarea/modernizarea punctelor termice individuale;
✅ Instalarea sistemului de iluminat tip LED, inclusiv renovarea sistemului de distribuție interior a energiei electrice;
✅ Instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice;
✅ Implementarea sistemelor de management energetic (SME).

Suplimentar, în cadrul Proiectului, urmează a fi implementate și alte măsuri de îmbunătățire a stării tehnice a clădirilor și a condițiilor de exploatare, precum lucrări de reparație interioară, lucrări de consolidare a clădirilor, înlocuirea sistemelor interioare de distribuție a apei reci și a sistemelor interioare de canalizare, instalarea sistemelor de alarmă anti-incendiar, lucrări de amenajarea exterioară, etc.

Următoarea etapă în cadrul Proiectului este lansarea licitațiilor pentru contractarea serviciilor de elaborare a documentației tehnice de execuție a lucrărilor.

Proiectul este implementat de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Energiei prin UCIPE – MEPIU și Agenția pentru Eficiență Energetică, cu susținerea Uniunii Europene, a Băncii Europene de Investiții (BEI), Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Share