Alaiba: Circa 80% din totalul foștilor patentari au trecut la activitate independentă
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, spune că reforma patentei are un mare succes, informează OFICIAL.
Potrivit ministrului, circa 80% din totalul foștilor patentari au trecut la activitate independentă.
„Asta înseamnă că din cei 4.202, 3.319 s-au conformat, deja și-au cumpărat apart de casă și acum lucrează civilizat. Bălțiul a fost cel mai bravo săptămâna asta. Din toți cei care au trecut în ultima săptămână, o pătrime sunt la Bălți, unde avem o conformare de 67%!
Peste 90% avem în Ungheni, Strășeni, Soroca, Leova, Ialoveni, Florești, Fălești, Criuleni, Călărași, Cahul.
Peste 80% avem în Chișinău, Anenii Noi, Cimișlia, Hîncești, Rîșcani.
Cel mai puțin avem la Briceni – 52%.
Avem 3.195 cereri (+753 față de săptămâna trecută) prin care oamenii au solicitat compensații. Pentru 1.031 deja ODA a transferat banii. Mai sunt două săptămâni în care oamenii pot cere suma de până la 10.000 de lei.
După asta oricine, nu doar foștii patentari, se poate înregistra, doar că nu va primi bani de la stat pentru tranziție”, spune Alaiba.