Fermierii reiau protestele în fața Guvernului
Fermierii reiau protestele în fața Guvernului de astăzi, informează OFICIAL.
„Dat fiind faptul că pe parcursul săptămânii curente nu a fost nicio reacție la solicitarea Asociației Forța Fermierilor privind întrunirea cu domnul prim-ministru, precum și nu a fost fixat niciun progres în realizarea revendicărilor noastre, vă anunțăm despre reluarea acțiunilor de proteste. Chiar dacă ne aflăm în plin sezon agricol, nu avem altă soluție în condițiile neglijenței demonstrative a problemelor noastre din partea autorităților abilitate.
Luni, 14 august, începând cu orele 10.00, la intrare în Guvern din partea str. Puskin, va avea loc un protest de avertizare în forma de pichetare”, a anunțat Asociația Forța Fermierilor.
Totodată, organizația a spus: „Dacă domnul prim-ministru nu dorește să se întâlnească cu agricultorii, atunci mai mulți fermierii vor veni la Guvern să-i întrebe pe cei, care sunt salariați din impozitele noastre, de ce nu avem acest dialog și de ce guvernare nu să ține de cuvânt și nu implementează măcar acele promisiuni, care au fost făcute public pe 27 iunie”.
Fermierii au reiterat faptul că, protestul va avea caracter economic, fără implicarea forțelor politice.