Circa 85% din locurile bugetare acoperite, după prima etapă a admiterii, la colegii și centre de excelență

Circa 85% din locurile bugetare acoperite, după prima etapă a admiterii, la colegii și centre de excelență

Colegiile și centrele de excelență au acoperit circa 85 % a locurilor cu finanțare bugetară, în cadrul primei etape a admiterii din anul curent, care s-a încheiat la 9 august.

Conform statisticilor prealabile, pentru cele 3940 de locuri cu finanțare bugetară și 7354 de locuri cu achitarea taxei de studii, au fost depuse în total 8978 de dosare. La finanțare bugetară au fost admiși 3330 de candidați, alți 4378 de candidați fiind încadrați la studii cu achitarea taxei de studii.

Cele mai solicitate specialități au înregistrat un număr mare de cereri de admitere. De exemplu, la specialitatea Marketing din cadrul Colegiului Naţional de Comerţ al Academiei de Studii Economice din Moldova  au candidat aproximativ 13 persoane pe un loc bugetar; la specialitatea Planificarea şi administrarea afacerilor din cadrul Centrului de excelenţă în economie şi finanţe au candidat aproximativ 10 persoane pe un loc bugetar. Un număr de 6 persoane pentru un loc bugetar s-au înregistrat la specialitățile Administrarea aplicaţiilor web din cadrul Centrului de excelenţă în informatică şi tehnologii informaționale, Programare și analiza produselor de program din cadrul Centrului de excelenţă în economie şi finanţe, Servicii administrative și de secretariat, Pedagog social din cadrul Colegiul „Mihail Ciachir” din Comrat, Design interior din cadrul Centrului de Excelenţă în Construcţii.

Un concurs de aproximativ 5 candidați pe un loc bugetar s-a înregistrat la specialitatea Îngrijirea bolnavilor din cadrul Centrul de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”. Câte 2 candidați au depus cerere de admitere la fiecare loc bugetar la specialitățile Învățământ primar din cadrul Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din Bălți și Educator din cadrul Colegiului „Alexei Mateevici” din Chişinău.

Printre programele cu o popularitate mai mare în rândurile abiturienților și cu o rată înaltă de acoperire a planului de admitere se înscriu Rețele de calculatoare, Calculatoare, Automatizarea proceselor tehnologice, Tehnologii şi reţele de telecomunicaţii, Diagnosticarea tehnică a transportului auto, Echipament electric şi electronic auto, Electrificarea agriculturii, Electronică, Exploatarea sistemelor multimedia, Exploatarea tehnică a maşinilor şi utilajului  pentru construcţii, Mentenanța drumurilor auto, Contabilitate, Finanțe și asigurări, Finanțe și bănci, Interpretare instrumentală, Medicină ș.a.

Pentru cele 412 locuri cu finanțare de la bugetul de stat la specialitățile din domeniul Pedagogie și știința educației au fost depuse 689 de dosare și au fost admiși 368 de candidați pe locuri bugetare și 240 cu achitarea taxei de studii. Pentru cele 540 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat la specialitățile din domeniul Sănătate au fost depuse 1415 dosare și au fost admiși 455 de candidați pe locuri bugetare și 655 cu achitarea taxei de studii.

În același timp, unele specialități, precum Biblioteconomie și asistență informațională, Comunicaţii poştale, Gospodărirea şi protecţia apelor, Legumicultură și pomicultură, Traficul feroviar de mărfuri și pasageri, Piscicultură, Viticultură și oenologie, Tehnologia produselor de origine animală, Tehnologia produselor de origine vegetală au fost mai puțin atractive pentru tinerii participanți la concursul de admitere din acest an.

În perioada 10-18 august colegiile și centrele de excelență vor desfășura cea de-a doua etapă a admiterii. Candidații vor putea opta pentru unul din cele aproximativ 600 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat și 4600 de locuri cu achitarea taxei de studii.

Ministerul Educației și Cercetării menționează că dosarul de admitere poate fi depus inclusiv online, prin intermediul Sistemului informațional de management în educație în învățământul profesional tehnic https://eadmitere.sime.md

Share