„Forța Fermierilor” anunță noi proteste

„Forța Fermierilor” anunță noi proteste

Asociația „Forța Fermierilor” amenință că va scoate din nou tehnica agricolă în stradă, în condițiile în care actuala guvernare nu ar fi îndeplinit nicio revendicare formulată de agricultori în luna iunie curent. În acest sens, asociația solicită de urgență o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, pentru a solicita explicații.

„Consiliul Asociației „Forța Fermierilor”, întrunit astăzi în ședință, a constatat că nicio revendicare de-a noastră, înaintată la suspendarea protestului din iunie, nu este realizată. Actualmente se atestă o situație dezastruoasă în sectorul agrar, caracterizată prin prețuri derizorii la noua recoltă, costuri exorbitante de producere și presiunea enormă a creditorilor asupra fermierilor. Deja au fost fixate cazuri când organizațiile nebancare de creditare deposedează agricultorii de tehnica agricolă, pentru împrumuturi curente. În același timp, noi observăm o iresponsabilitate crasă din partea autorităților abilitate, care sfidează demonstrativ interesele producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii și evită să realizeze propriile promisiuni”, se arată într-o declarație remisă de Asociația „Forța Fermierilor”.

Potrivit sursei citate, Regulamentele privind alocarea compensațiilor pentru grâu, orz și repartizarea motorinei din România s-ar prăfui de mai bine de 40 de zile în sertarele unor funcționari din diferite ministere.

„Din câte vedem, săptămâna curentă nici nu este planificată ședința Guvernului, ceea ce înseamnă că este tergiversat procesul aprobării documentelor de sprijin pentru fermieri. Situația similară se atestă și cu introducerea moratoriului la achitarea datoriilor pentru agricultorii micro, mici și mijlocii, cu interzicerea temporară executării silite a obligațiunilor fermierilor și neadmiterii declanșării procedurilor de insolvență. Toate acțiunile de distrugere a ramurii se produc pe fundalul ignorării din partea șefului Executivului a solicitărilor noastre de dialog, fapt care tensionează și mai mult situația”, se mai arată în declarație.

În acest sens, fermierii pun un nou ultimatum autorităților, în caz contrar amenință că vor relua protestele cu tehnica agricolă.

„Cerem imediat o întrevedere cu prim-ministrul R. Moldova. Totodată, solicităm aprobarea urgentă a Regulamentelor privind alocarea compensațiilor pentru grâu, orz și repartizarea motorinei din România; introducerea prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la achitarea datoriilor producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase atât către creditorii privați, cât și către bugetul public național, cu interzicerea executării silite a obligațiunilor și declanșării procedurilor de insolvență; crearea pentru perioada vară – toamnă a coridoarelor speciale vamale pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor autohtone. În cazul în care solicitările noastre vor fi din nou ignorate, începând cu 14 august vom relua protestele”, conchide sursa citată.

Amintim că Guvernul a identificat, la finele lunii iunie curent, o sumă de 200 de milioane de lei pentru a oferi compensații agricultorilor.

Fermierii au renunțat atunci la proteste, dar au înaintat un ultimatum autorităților – până la 1 august să fie găsiți bani pentru a le plăti câte 3 000 de lei per hectar de prima grupă, să fie adusă și distribuită motorina din România și să fie aplicat moratoriu până pe 31 decembrie 2023 pentru plata dobânzilor și penalităților la creditori.

Share