Dodon: Guvernarea încă se gândește, dacă organizează alegerile locale în anul curent sau le transferă
Igor Dodon, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în contextul faptului că astăzi a început perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie curent, a declarat: „aceste alegeri sunt foarte importante, deoarece vor demonstra susținerea reală a Maiei Sandu și PAS din partea populației Republicii Moldova”, informează OFICIAL.
Apropo – a adăugat el – „guvernarea încă se gândește, dacă organizează alegerile locale în anul curent sau le transferă, sub pretextul unui război în Ucraina, pentru anul viitor și le petrece concomitent cu cele prezidențiale”.
„Dar deja la această etapă, putem spune că alegerile locale vor fi o lovitură dură pentru Sandu și partidul ei”, a adăugat politicianul.
Igor Dodon a comunicat că, PSRM este pregătit de alegeri, va lupta pentru primul loc, dar la moment există o presiune foarte mare asupra candidaților socialiști – atât din partea partidului aflat la guvernare, cât și a unor partide de opoziție. „În special „Renaștere”, care este de fapt partidul lui Șor, al cărui activiști, încearcă să racoleze aleșii locali ai socialiștilor, contra unor sume de bani. Îi îndemn încă o dată pe așa-numiții colegi din opoziție să-și îndrepte energia și eforturile împotriva Maiei Sandu și PAS, dar nu să lupte cu noi”, a mai spus socialistul.