Maia Sandu a participat la inaugurarea unei noi porțiuni a drumului expres M3 Chișinău – Giurgiulești

Maia Sandu a participat la inaugurarea unei noi porțiuni a drumului expres M3 Chișinău – Giurgiulești

Șefa statului a participat astăzi la inaugurarea unei noi porțiuni a drumului expres M3 Chișinău – Giurgiulești, împreună cu Președinta BERD, Odile Renaud-Basso.Drumul expres M3 este cel mai important drum ce leagă capitala de Giurgiulești și de una dintre cele mai importante porți de acces către Uniunea Europeană. 

„Reabilitarea celor 31 de km de drum este, în primul rând, o veste bună pentru cetățeni și transportatori – acesta va permite deplasări mai rapide, cu costuri mai mici”, a declarat Președinta Maia Sandu. De acest drum reabilitat beneficiază și circa 3500 de locuitori din Ciumai, raionul Taraclia și comuna Burlăceni, Cahul, care au acum drumuri de acces la terenurile agricole, intrări în curți, trotuare și stații de așteptare pentru transportul public. Șefa statului a menționat că datorită noului sector de drum, traficul de tranzit va ocoli aceste sate și oamenii se vor bucura de aer mai curat și de mai multă liniște.

„Noua porțiune contribuie și la eforturile noastre de a fi solidari cu Ucraina – drumul M3 face parte dintr-un coridor european ce leagă țara vecină de rețeaua de drumuri din România și asigură transportul de mărfuri. Astfel de proiecte de infrastructură demonstrează că Moldova este un partener de încredere, care contribuie inclusiv la siguranța alimentară din regiune”, a spus Președinta.

Construcția acestui sector de drum a fost posibilă datorită sprijinului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Președinta Maia Sandu a mai subliniat că acesta este un exemplu concret prin care banii oferiți de partenerii externi se materializează în proiecte concrete pentru țara noastră. Cei 31 de km de drum reabilitat la standarde europene se adaugă celor 350 de km de drum dați în exploatare în ultimii doi ani.

Share