Alegătorii care își vor stabili domiciliul sau reședința în altă localitate mai târziu de 5 august, nu vor putea vota la locale

Alegătorii care își vor stabili domiciliul sau reședința în altă localitate mai târziu de 5 august, nu vor putea vota la locale

Comisia Electorală Centrală informează alegătorii despre unele condiții speciale de exercitare a dreptului de vot în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.

Codul electoral prevede că dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul. În cazul în care alegătorul are și domiciliu, și reședință temporară, acesta votează în localitatea în care își are reședința temporară valabilă. Dacă termenul reședinței a expirat, alegătorul votează în localitatea unde are domiciliul.

Totodată, potrivit noilor prevederi ale Codului electoral, termenul înregistrării domiciliului sau reședinței temporare nu poate fi mai mic de 3 luni până la data primului tur de scrutin. Ceea ce înseamnă că alegătorii, care-și vor stabili domiciliul sau reședința într-o altă circumscripție mai târziu de 5 august 2023, nu vor putea vota în cadrul alegerilor locale generale. La fel, aceste persoane nu vor putea vota nici în localitatea unde anterior au avut domiciliul.

Menționăm că aceste restricții nu sunt valabile și pentru alegerile prezidențiale sau cele parlamentare.

Amintim că alegerile locale generale vor avea loc pe data de 5 noiembrie 2023.

Share