Precizările ANSA cu privire la retragerea produselor alimentare

Precizările ANSA cu privire la retragerea produselor alimentare

În cazul în care are loc rechemarea produselor alimentare neconforme de pe piață, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) comunică că, toate aceste produse sunt retrase în mod legal, iar neconformitatea lor este confirmată, fără dubii, de rezultatele investigațiilor de laborator.

Una din misiunile Agenției este asigurarea implementării politicilor statului în domeniile orientate spre garantarea siguranței alimentelor și a calității produselor alimentare, precum și protecția consumatorilor în domeniul alimentar.

ANSA este mereu alături de operatorii din sectorul agroalimentar și le oferă tot suportul informativ și consultativ în limita domeniilor de competență. Cu toate acestea, nu permite plasarea pe piață a produselor neconforme, care prezintă un pericol iminent pentru sănătatea consumatorilor.

Vă aducem la cunoștință că, în conformitate cu prevederile cadrului legal al Republicii Moldova, și anume Legea nr.306/2018, operatorii din domeniul alimentar sunt responsabili pe întregul lanț alimentar de respectarea reglementărilor din domeniu.

Art. 8, p.(2) din aceeași Lege stipulează că ”în cazul în care operatorul din domeniul alimentar consideră sau are motive întemeiate să considere că un produs alimentar pe care l-a importat, produs, procesat, fabricat sau distribuit nu satisface cerințele de siguranță și poate fi dăunător pentru sănătatea umană, el inițiază imediat procedurile de retragere a produsului alimentar de pe piață, dacă produsul respectiv a ieșit de sub controlul său, și informează imediat în acest sens Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Operatorul informează, în mod eficient și precis, consumatorul în legătură cu motivul retragerii produsului alimentar și retrage de la consumator produsele deja livrate, atunci cînd alte măsuri nu sînt suficiente pentru a atinge un nivel ridicat de protecție a sănătății”.

La fel art. 30, p. (1) confirmă că ”produsele alimentare și materialele care vin în contact cu produsele alimentare periculoase și/sau neconforme reglementărilor aplicabile din domeniul alimentar sînt retrase de pe piață. Operatorul din domeniul alimentar deținător al acestor produse și/sau materiale este obligat să le retragă de pe piață din proprie inițiativă sau în temeiul unei dispoziții scrise (prescripții) a organului de control și de supraveghere de stat”.

În acest context, Agenția vine cu un apel către membrii societății civile și formatorii de opinie, care au rolul de a disemina informațiile de acest gen, în spațiul public, să țină cont și de poziția Autorității de supraveghere competentă în domeniu, atunci când discută altfel de cazuri, pentru a evita perceperea ambiguă a situațiilor create.

Avem același scop: informarea corectă a consumatorilor pentru a asigura o alimentație sănătoasă a populației și dreptul la alegerea unui produs sigur și inofensiv.

Share