Funcționari publici, aflați la începutul carierei, vor putea prelua experiența instituțiilor din Suedia. Programul Sprint – lansat

Funcționari publici, aflați la începutul carierei, vor putea prelua experiența instituțiilor din Suedia. Programul Sprint – lansat

Funcționarii publici din cadrul ministerelor, aflați la începutul carierei, vor avea oportunitatea să-și dezvolte abilitățile de management, comunicare și analiză strategică și să contribuie la modernizarea serviciului public, în urma participării la Programul Sprint, lansat de Cancelaria de Stat, cu susținerea Institutului Național Democratic din Moldova.

Programul include instruiri și vizite de studiu în instituțiile relevante din Suedia. În urma acestora, participanții – 20 de angajați, cu vârsta de până la 35 de ani din cadrul administrației publice centrale, vor analiza modelele viabile de servicii publice și vor colecta informații necesare pentru elaborarea proiectelor de cercetare. Proiectele vor prezenta practici și modele ajustate realităților din Republica Moldova, care vor ajuta la reformarea serviciului public din țara noastră. În procesul de cercetare, funcționarii vor fi ghidați de experți și demnitari cu experiență în domeniu.

Prezent la evenimentul de lansare, secretarul general al Guvernului, Artur Mija a menționat că scopul principal al programului este schimbarea calitativă a serviciului public și conectarea tinerilor specialiști cu persoanele din conducere pentru promovarea noilor idei și inițiative în contextul agendei de modernizare europeană.

„Sistemul de administrație publică din țara noastră are nevoie de un suflu nou, iar datorită Programului Sprint vom forma o comunitate de oameni care vor aduce o schimbare spre bine în serviciul public și vor interacționa pentru a dezvolta programe care să îmbunătățească viața cetățenilor noștri”, a spus secretarul general al Guvernului, Artur Mija.

Programul Sprint va avea mai multe ediții, iar, potrivit secretarului general al Guvernului, acesta  urmează a fi extins în continuare, cu contribuția donatorilor din diverse state. Pentru a participa la ediția din anul curent, candidații sunt invitați să completeze, până la data de 15 august, formularul de participare: bit.ly/442b4l8.

Share