Președintele Curții de Conturi, la întrunirea Asociației Instituțiilor Supreme de Audit Francofone
Marian Lupu, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) participă la întrunirea Asociației Instituțiilor Supreme de Audit Francofone (AISCCUF). Din delegația CCRM face parte, de asemenea, Eduard Moroșan, membru al Curții de Conturi.
Evenimentul este organizat la București, România în perioada 11-12 iulie, tematica centrală fiind axată pe subiectul central „Auditul cheltuielilor publice efectuate in perioada crizei sanitare si al implementării obiectivelor de dezvoltare durabila”.
Lucrările întrunirii sunt organizate prin dezbateri și schimb de idei în cadrul numeroaselor sesiuni, ateliere și mese rotunde, organizate sub egida AISCCUF. Întrunirea oferă oportunitatea de reflecție colectivă pe marginea tematicelor referitoare la auditarea implementării obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU, cu accent pe auditarea fondurilor destinare combaterii pandemiei Covid-19 (ODD 3 – Sănătate și bunăstare) și pe impactul activității instituției supreme de audit asupra părților interesate (ODD 16 – Pace, justiție și instituții eficiente).
În cadrul primei zile de lucru, șefii instituțiilor supreme de audit francofone și alți reprezentanți ai ISA participante la întrunire, alături de oficiali din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, administrației publice centrale și mediului academic au făcut schimb de experiență și bune practici, prin prezentări, dezbateri și discuții la tema „Cum se pot audita cheltuielile publice din perioada crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19, din perspectiva obiectivelor de dezvoltare durabila ale Organizației Națiunilor Unite?”.
Asociația Instituțiilor Supreme de Audit care au în comun utilizarea limbii franceze (AISCCUF) reunește ISA membre ale INTOSAI care au în comun utilizarea limbii franceze și valorile francofoniei. Asociația a fost creată în anul 1994 și întrunește 45 de membri, Secretariatul general fiind asigurat de către Curtea de Conturi a Franței. Curtea de Conturi a Republicii Moldova a devenit membru al AISCCUF în anul 2008.